Curiozitatea mi-a facut de multe ori neplaceri. La fel si acum. In camera semiobscura, mirosind a pericol, fum de tigara si (culmea) a covrigi calzi, in fata mesei din metal, prinsa cu buloane groase de podea, sta privind pe fereastra murdara si zabrelita o umbra de om cu par grizonat. Toata fiinta lui emana repulsie, sesizata doar de cei din jur, pentru ca el se purta cat se poate de politicos si natural. Poate din cauza poreclei: Nedormitu’ – soptita de gardian de parca ar fi spus “necuratu”. La intrebarea muta a sprancenei ridicata de mine, a spus ca doarme cate o ora pe noapte, si atunci cu zvarcoleli sau cu ochii deschisi.
Imi fac curaj, doar nu pot sa fac mofturi. Imi trebuie un interviu, si nu pot sta mai mult de o ora, asa ca il abordez.
-Domnu’ Alin, nu ?
-Asa scrie acolo, pe fisa? (un ranjet larg imi descoperi putina umanitate pe fata lui) Asa imi spuneau inainte de a ajunge in tomberoane. Stii, eu m-am nascut din tomberon, asa ca mi-am zis singur Gunoi, da’ ei au vrut sa imi zica altfel. Deci da, Alin.
-Nu v-ati cunoscut parintii ?
Un nor negru s-a asternut pe ochii lui, iar fata i-a devenit iar doar o masca imposibil de strapuns sau de citit.
-Ba da. Pe mama. ……
-Ati avut o viata grea, nu?
-Nu. (mirare pe fata mea) Viata mea, desi a fost mai deosebita, nu a fost grea. Am crescut prin cartiere. Am fugit de la familia adoptiva si m-am ascuns prin canale, gheene si blocuri parasite. Am intrat intr-un clan si cu ei mi-am facut niste bani. Cand am ajuns mare intre ei, m-am saturat de prostiile care le faceam, si mi-am zis ca ar trebui sa incep o viata noua. Dar am ajuns aici. Am pat, mancare, nu ma deranjeaza nimeni ...
-Stiti, m-ar interesa sa imi spuneti cum ati ajus aici. Ce ati facut?
Fata lui deveni mai imobila decat inainte, dar, cu un efort vizibil si cu o expiratie care parca nu se mai termina, imi spuse:
-Ar trebui sa va spun mai intai ce vis aveam eu. Tot timpul cat am stat in preajma scursurilor alora de ma puneau sa fur, sa bat si sa terorizez oameni pentru ei, am crezut ca ei imi sunt familie. Dar fiecare se ducea la un moment dat sa isi vada tatal, mama, bunica …. Chiar daca tatal era cel ce il rupea in bataie, sau mama il injura si il scuipa, tot era o clipa, o secuda in care ii facea sa se simta ca un fiu, ca o fiica. Stiau ca el e cel care „l-a facut”, ea e cea care i-a dat sa manance. Era tata, era mama. Si mi-am zis ca trebuie sa termin cu ideea ca mama e tomberonul. Mama mea adevarata m-a pus acolo si poate ca i-a parut rau dupa aceea. Am sa o caut, si am sa ii spun ca o iert, si o sa muncesc cinstit, si o sa fie mandra de mine. Asta era visul meu. Sa o vad pe mama. Sa o vad zambind.
A durat ceva timp pana am reusit sa ies din cercul lor. Am pierdut tot, mai putin visul meu. Nu va povestesc cum, dar am aflat ca intr-un oras vecin o sa o gasesc pe mama. Tipul care m-a ajutat sa o gasesc mi-a dat o adresa. Am plecat chiar in seara aceea. Era frig tare. M-am oprit in gara si mi-am luat o tarie, sa ma incalzesc. Cum nu mancasem nimic, m-a cam luat de cap. Si mi-am zis ca e tarziu, o sa merg a doua zi la mama, ca sa nu o sperii asa noaptea. Dar … trebuia sa ii fac o impresie buna. Nu mai aveam de loc bani in buzunar. Mi-am zis ca hai, mai merge un mic jaf. O sa ma opresc pe urma de tot. O sa iau bani doar cat sa pot sa ii cumpar un buchet de flori, si atat. Nimic complicat. Am iesit sa caut o victima. Dupa o ora de cautari, am gasit victima perfecta. O femeie mai in varsta, tocmai intrase pe o alee intunecoasa.
Sigur e bisericoasa mi-am zis, vazand cum se inchina la troita dintre blocuri. Ei, are ea cativa lei si pentru mine, ca doar nu numai la biserica sa dea. Am prins-o, si, spre surprinderea mea, desi era garbovita, avea vigoare sa se zbata sa scape. Asta ma intarata de obicei …. Ne-am batut pe zece lei cati avea ea in poseta. Eu am castigat. Ea a pierdut. Am fugit de la locul faptei, si am stat ascuns o zi si o noapte.
Apoi m-am hotarat sa merg sa imi vad mama. Am ajuns la adresa. Acolo era lume multa. Nu prea aveam curaj, dar am indraznit. Am intrebat pe cineva daca acolo locuieste mama, daca e buna adresa. Cu lacrimi in ochi, acea persoana mi-a spus ca a murit, si de aceea e lume acolo, ca o inmormanteaza.
Mi-a fugit pamantul de sub picioare. Am gasit-o, dar nu m-a asteptat sa ii spun ca am iertat-o. „Nu-i nimic, ea tot ma poate auzi”. Am mers printre oameni, cu florile tinandu-le in brate ca pe un odor scump. „Uite mama, ti-am adus flori. Nu stiam ca ti le aduc la mormant. Sa stii ca te-am iertat ca m-ai lasat in tomberon”. Am privit inauntrul cosciugului, si, cu o fata zambitoare de parca si-ar fi vazut un fiu pierdut de mult, zacea victima mea de pe aleea intunecata, de langa troita.
